Ambasadoarea UE în Ucraina: UE nu va recunoaşte niciodată ocupaţia ilegală a teritoriilor ucrainene

Uniunea Europeană a reiterat că nu va recunoaşte niciodată anexarea ilegală şi ocupaţia teritoriilor ucrainene de către Rusia. Ambasadoarea UE în Ucraina, Katarina Mathernova, a făcut această declaraţie într-o postare pe X, adăugând că Rusia încearcă să redefinescă frontierele prin forţă.
„Suveranitatea şi integritatea teritorială sunt protejate de dreptul internaţional, nu sunt obiectul negocierilor. UE nu recunoaşte şi nici nu va recunoaşte vreodată anexarea ilegală şi ocupaţia teritoriilor Ucrainei de către Rusia. Crimeea, Herson, Zaporizhzhia, Doneţk şi Luhansk sunt Ucraina”, a spus Mathernova.