Ucraina speră să obțină „cel puțin” un armistițiu parțial în cadrul negocierilor din Arabia Saudită

Declarația îi aparține unui înalt oficial ucrainean citat de AFP.
„Încă dorim să ajungem la un acord privind încetarea focului, cel puțin în ceea ce privește propunerea noastră”, a declarat sursa, referindu-se la o încetare reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice, obiectivelor civile și a operațiunilor din Marea Neagră.
Delegația ucraineană care va participa luni la discuții va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, potrivit oficialului citat.