Situație fără precedent pentru FIFA! O națională calificată la CM 2026 are interzis în SUA

Relațiile dintre SUA și Iran sunt foarte tensionate în ultima perioadă, iar jurnaliștii britanici sunt aproape convinși că cel de-al 47-lea președinte din istoria americanilor nu va permite delegației iraniene să pătrundă pe teritoriul țării sale. Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va fi organizat de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Marți, 25 martie, naționala de fotbal din Iran și-a asigurat prezența la CM 2026, după ce a remizat pe teren propriu, scor 2-2 cu Uzbekistan. Iranul face parte din Grupa A a calificărilor asiatice, iar după 8 etape este pe primul loc, cu 20 de puncte. Deoarece cu două etape înainte de final ocupanta locului 3 din grupă, Emiratele Arabe Unite, este la 7 puncte în spate, naționala Iranului nu mai poate rata calificarea directă la turneul final. Pe 2 se află Uzbekistan, cu 17 puncte, care nu e calificată matematic, încă, la CM 2026.
Totuși, Iranul ar putea să nu ia parte la ediția din SUA, Mexic și Canada a Cupei Mondiale, din cauza administrației conduse de Donald Trump.
Relațiile SUA-Iran, extrem de tensionate
Relațiile dintre SUA și Iran sunt extrem de tensionate, iar cel de-al 47-lea președinte din istoria americanilor s-a dat deja în spectacol cu mai multe decizii drastice. Astfel, jurnaliștii britanici de la The Guardian scriu într-un articol recent că acest detaliu „ar putea face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, deplasarea fanilor, eventual a jucătorilor și personalului din staff-ul tehnic, în SUA pentru partide”.
Jurnaliștii britanici se bazează și pe un document recent, emis de administrația SUA, în care cetățenii din 41 de țări, între care și Iran, se confruntă cu interdicții parțiale sau totale de a intra pe teritoriul țării. Iranul ar face parte dintr-un grup de 10 state, între care se mai regăsesc Afganistan, Siria, Cuba sau Coreea de Nord, din care cetățenii ar urma să fie interziși complet pe teritoriul SUA.
Delegația iraniană ar putea evita o călătorie în SUA, în eventualitatea în care va face parte din a treia urnă valorică la tragerea la sorți și va fi extrasă în Grupa A. În acest scenariu, reprezentativa iraniană va juca toate cele trei meciuri din faza grupelor în Mexic. Totodată, dacă va produce surpriza și va termina pe primul loc în grupă, atunci va continua să joace tot în Mexic și optimea de finală.
Având în vedere contextul prezentat, este de așteptat ca FIFA să intervină în favoarea Iranului.
Până în acest moment, șapte echipe naționale s-au calificat la Campionatul Mondial 2026. Este vorba despre cele trei reprezentative ale țărilor gazdă, SUA, Mexic și Canada, cărora li s-au alăturat, Japonia, Noua Zeelandă, Iran și Argentina.