Predoiu anunţă că va fi prezent în Parlament la moţiunea simplă care îl vizează

Predoiu anunţă că va fi prezent în Parlament la moţiunea simplă care îl vizează

„Am observat declaraţiile recente ale domnului George Simion şi ale partidului AUR, potrivit cărora aş refuza să mă prezint în faţa Parlamentului cu prilejul moţiunii simple. Această afirmaţie este falsă şi face parte dintr-un efort de dezinformare deliberată. Aşa cum am declarat public, încă de săptămâna trecută, eu am mai trecut prin astfel de moţiuni şi înainte de ridicarea MCV şi înainte de intrarea în spaţiul Schengen. M-am prezentat în Parlament, am răspuns cu argumente oricăror întrebări. Aşa voi proceda şi cu ocazia acestei moţiuni”, a scris pe Facebook Cătălin Predoiu.

El spune că respectă Parlamentul şi principiile statului de drept.

„M-am prezentat întotdeauna în faţa Parlamentului, în toate momentele importante, inclusiv înainte de ridicarea MCV şi de intrarea României în spaţiul Schengen. O voi face, firesc, şi de această dată.
Respect Parlamentul şi principiile statului de drept. Întotdeauna am considerat dezbaterea instituţională ca fiind esenţială într-o democraţie sănătoasă. Ce nu pot respecta sunt încercările repetate de a intoxica spaţiul public cu neadevăruri”, adaugă ministrul.