Nicușor Dan explică de ce nu a preluat metroul la Primăria Generală: Sunt un om serios și responsabil

Nicușor Dan i-a răspuns, marți seara, la Fanatik.ro, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de ce nu preia metroul la Primăria Municipiului București.
„Nu l-am luat pentru că sunt un om serios și responsabil. Metroul înseamnă o subvenție anuală de un miliard de lei, pe care Primăria Capitalei nu-l are. Dacă, și am spus inclusiv domnului Grindeanu, dacă noi punem în aplicare referendumul pe care bucureștenii l-au votat și avem un buget centralizat la nivelul Primăriei Capitalei, de 12-13 miliarde, din aceste 12-13 miliarde putem să punem un miliard pentru subvenția la metrou. Dar dacă împărțim, dăm bani la sectoare, Primăria Capitalei rămâne cu 5 miliarde, din care două jumate le dă deja pe subvenția pe autobuze și pe termie, și mai avem și teatrele, și spitalele, și toate serviciile publice, nu putem să luăm metroul, deși eu mi-aș dori”, a spus Nicușor dan.
Primarul general, care vrea să fie președintele României, a fost întrebat, în continuare, dacă își dorește ca referendumul să producă efecte în contextul în care el nu ar mai fi la Primăria Capitalei și a răspuns afirmativ.
„Da, pentru că asta există. Pentru că, ieri… zilele trecute, filmam un TikTok pe stradă și a trecut o doamnă și mi-a arătat un coș de gunoi și mi-a spus: „Uite, nu ați strâns gunoiul”. Degeaba i-am spus eu că-i primarul de sector, că domnia sa era convinsă că eu sunt șeful primarilor de sector și oricum e responsabilitatea mea. Deci da, îmi doresc să existe o responsabilitate pe care oamenii să o direcționeze foarte clar”, a mai spus Dan.