Ucraina a prelungit legea marțială și ordinul de mobilizare cu încă 90 de zile

Cele două decrete prezidențiale au fost supuse votului parlamentului miercuri și au întrunit majoritatea de două treimi, necesară pentru a fi adoptate.
Deși procedurile accelerate ale celor două legi au primit voturile necesare, parlamentarii opoziției au votat împotriva acestui mecanism care permite legii să fie examinată și supusă la vot în regim de urgență, fără a parcurge toate etapele obișnuite. Însă prevederile propriu-zise ale au textelor de lege au fost votate cu o majoritate covârșitoare.
Forma finală a decretului prezidențial „cu privire la prelungirea duratei legii marțiale în Ucraina” a fost adoptată cu votul a 350 de parlamentari și un singur vot împotrivă, ceea ce înseamnă că inclusiv opoziția a considerat necesară cerința lui Zelenski. La fel și legea pentru aprobarea decretului „cu privire la prelungirea termenului desfășurării mobilizării generale”, în ansamblu, care a fost votată cu 346 de voturi pentru și unul împotrivă.
Chiar și fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a votat pozitiv pentru ambele texte de lege. Cele două voturi împotrivă aparțin aceluiași deputat, Olexandr Goncarenko, care nu a explicat alegerea sa. Goncarenko s-a alăturat Forțelor de Apărare Teritorială ale Ucrainei încă din primele săptămâni ale războiului și a susținut sancțiuni mai dure împotriva Rusiei și crearea unui tribunal internațional pentru crimele sale de război. Deputatul este inclus pe lista persoanelor sancționate de Federația Rusă și condamnat de justiția rusă, în absență, la 10 ani de închisoare.
Guvernul ucrainean a impus mobilizarea generală și legea marțială imediat după invazia Rusiei, din 24 februarie 2024. În baza prevederilor legii marțiale, scrutinurile legislative sunt suspendate. Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care pot fi încorporabili, nu au voie să părăsească țara.