Zece străini au fost scoși din țară sub escortă. Imigranților le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul UE timp de cinci ani

Străinii, cu vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, au intrat legal în România pentru a munci, însă unii dintre ei au încălcat regimul de ședere și au rămas peste termenul vizei de lungă ședere. Alții au fost depistați când încercau să treacă ilegal frontiera.
Cei zece veneau din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana și au fost escortați până la Aeroportul Internațional din Cluj Napoca, de unde au plecat către țările de origine. Intrarea în statele Uniunii Europene, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană le-a fost interzisă pentru următorii cinci ani.
Misiunea de expulzare a străinilor aflați ilegal în România a fost organizată cu sprijinul jandarmilor din cinci județe: Arad, Timișoara, Hunedoara, Alba și Cluj.