Nicușor Dan: îmi doresc un premier care să fie capabil să scoată statul din rutina în care băltește

Nicușor Dan: îmi doresc un premier care să fie capabil să scoată statul din rutina în care băltește

„Evident că îmi doresc un premier care să aibă același tip de viziune ca și mine și îmi doresc un premier care să fie capabil să scoată statul român din rutina în care el băltește de ani de zile și acest premier nu poate fi Marcel Ciolacu. Mai departe de atât, nu vreau să promit nimic. Evident, îmi place domnul Bolojan, ar fi foarte potrivit. În ipoteza în care ajung președinte, voi avea o discuție cu liderii, cu reprezentanții partidelor prooccidentale din Parlament”, spune Nicușor Dan, întrebat ce premier ar nominaliza dacă ajunge președinte.

Întrebat despre faptul că Ilie Bolojan a fost la prezentarea programului lui Crin Antonescu, el afirmă: „Domnia sa este temporar președintele României, este temporar, de asemenea, președintele PNL-ul, care face parte dintr-o alianță politică. Asta nu înseamnă nimic”.

„Ce este relevant este că domnul Crin Antonescu a zis că va continua cu domnul Ciolacu”, conchide Dan.

Nicușor Dan și-a prezentat, marți, viziunea intitulată „România onestă”.