Scade încrederea în acțiunile companiilor europene

Analiștii avertizează că instabilitatea pieței ar putea continua, iar incertutudinile legate de previziunile companiilor rămân ridicate. După ce au fost optimiști până acum cu privire la evoluția pieței europene, specialiștii financiari și-au redus prognozele pozitive pentru acțiunile companiilor europene din cauza instabilității și tensiunilor comerciale.
Investițiile în acțiuni europene au avut o performanță relativ bună în prima parte a anului, cu o creștere moderată, însă analiștii au devenit tot mai precauți, având în vedere situația politică din Statele Unite și tarifele comerciale record impuse de SUA, care pun presiune pe creșterea economică globală.
Experții piețelor financiare spun că efectele taxelor vamale vor fi resimțite nu atât în consumul intern, cât mai ales în exporturi: „Europa va simți impactul mai ales prin scăderea exporturilor, nu a consumului intern”, potrivit lui Gerry Fowler, strateg al uneia dintre cele mai mari bănci elvețiene, UBS Group AG.
Estimările pentru anul în curs rămân, însă, optimiste în ceea ce privește profitabilitatea companiilor, iar măsurile naționale de sprijin fiscal ar putea contribui la o revenire economică pe termen lung, în jurul anilor 2026-2027.
Pe termen lung, declinul SUA ar putea fi șansa Europei
În ciuda incertitudinilor legate de tarife, piața europeană beneficiază de o politică fiscală stimulativă și dobânzi mai mici decât în SUA, iar Banca Centrală Europeană ar putea reduce ratele de referință de până la trei ori până la sfârșitul anului.
Strategii de la Citigroup prevăd o creștere între 5 și 10 procente pentru acțiunile europene dacă negocierile comerciale au succes, în timp ce banca britanică Barclays, listată la bursa din Londra, a revizuit prognoza pentru riscul de cădere a indicelui Stoxx 600 la 390 în cazul unei recesiuni, dar cu potențial de revenire la 530 dacă războiul comercial se liniștește rapid. Stoxx 600 include 600 dintre cele mai mari și ușor tranzacționabile companii din 17 țări europene.
Totuși, având în vedere politicile monetare și fiscale ale guvernelor europene, care-și susțin economia, Europa se află într-o poziție mai bună. Analiștii spun că SUA ar putea să nu mai fie privite drept modelul suprem și puterea dominantă în lume, iar alte regiuni, precum Europa, ar putea avea ocazia să preia un rol mai important în lume: „Pe termen lung, sfârșitul conceptului potivit căruia SUA este cel mai de succes model economic, ar putea fi, de fapt, șansa Europei”.