Un fost președinte rus face declaraţii despre Acordul Mineralelor

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei a declarat joi că semnarea unui acord privind resursele minerale între Ucraina şi Statele Unite ar însemna că Donald Trump a constrâns pe oficialii Kievului să compenseze ajutorul militar american.
Acordul, semnat miercuri la Washington, acordă SUA acces preferenţial la noi contracte de exploatare a resurselor minerale ucrainene şi sprijină investiţiile în reconstrucţia Ucrainei. Potrivit Kyiv Post, citând surse diplomatice, administraţia Trump a notificat în aceeaşi zi Congresul cu privire la intenţia de a aproba exporturi comerciale directe de produse din domeniul apărării către Ucraina în valoare de peste 50 de milioane de dolari, o premieră de la revenirea lui Trump la Casa Albă, informaţie ce nu a fost încă verificată.
Medvedev a postat pe pagina sa de Telegram „Trump a frânt regimul de la Kiev până la punctul în care va trebui să plătească pentru ajutorul militar american cu resursele sale minerale” şi a adăugat „vor trebui acum să plătească pentru livrările militare cu bogăţia naţională a unei ţări pe cale de dispariţie”.
Deşi Kremlinul nu a comentat oficial acordul privind mineralele ucrainene, a subliniat că Rusia deţine la rândul său resurse minerale uriaşe şi a sugerat posibilitatea unor parteneriate cu SUA în regiunea arctică sau în alte zone.