1 iulie, şedinţă de Guvern fără măsuri de relaxare. Proiectele aflate pe masa executivului

1 iulie 2020 ar fi trebuit să reprezinte data la care intra în vigoare al patrulea val de relaxare, astfel încât ultimele activităţi interzise să poată fi reluate. Măsurile au fost însă amânate de autorităţi, pe fondul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. În ultimele zile, numărul infectărilor s-a situat în jurul a 400 de cazuri pe zi, ceea ce reprezintă o îngrijorare.

Autorităţile aveau în plan ca o dată cu 1 iulie 2020 să se permită redeschiderea restaurantelor şi organizarea de evenimente private în interior cu mai mult de 20 de persoane, iar în exterior cu mai mult de 50 de persoane. De asemenea, tot de la 1 iulie 2020 erau prevăzute şi redeschiderea piscinelor acoperite, a teatrelor şi a cinematografelor şi a locurilor de joacă din parcuri.

Pe ordinea de zi a şedinţei se află însă un proiect de Ordonanţă de urgenţă care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru angajaţii care lucrează cu muniţii şi explozibili.

Conform proiectului de Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aceşti angajaţi ar urma să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare de 13 ani.

De asemenea, Guvernul va discuta mai multe proiecte de hotărâre privind infrastructura. Printre acestea, declansarea procedurii de expropriere a a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada Sibiu Piteşti” Secţiunea 4, aflate pe raza localităţilor Tigveni şi Curtea de Argeş din Judeţul Argeş;

precum şi declansarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighişoara”, subsecţiunea: 2. Apaţa – Caţa, de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Homorod, Ormeniş şi Racoş – judeţul Braşov.

De asemenea, Guvernul va lua în discuţie un memorandum pentru deschiderea unui punct de trecere la frontiera dintre România şi Ungaria, între localităţile Borş (România) şi Nagykereki (Ungaria), în sectorul de interconectare a autostrăzilor A3 şi M4.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].