PSD se delimintează de acuzațiile lui Ponta: „Practicile îi sunt comune lui Victor Ponta”

Practicile de care vorbește Victor Ponta „îi sunt comune și vin din experiența domnului Victor Ponta”, transmite, vineri, PSD, care se delimitează de acuzațiile fostului lider.
„Partidul Social Democrat se delimitează ferm de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu pozele prezentate în spațiul public de doamna Elena Lasconi. Ceea ce spune Victor Ponta este o minciună și o calomnie pentru care va trebui să suporte consecințele juridice”, transmite PSD.
De asemenea, PSD mai arată că partidul nu a folosit și nici nu va folosi vreodată astfel de practici „despre care vorbește (Ponta – n.r.), care îi sunt comune și vin din experiența domnului Victor Ponta”.
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat vineri că foști colegi din PSD i-au spus că în spatele pozelor publicate de Elena Lasconi privind posibila întâlnire dintre Florian Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta s-ar afla Crin Antonescu.
„Între timp vreau să vă spun în plus că am vorbit cu foștii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că și ei se delimitează de această mizerie, că a fost pusă la punct construită de către Bogdan Popescu și firma Kensington care lucrează cu Crin Antonescu, că ei au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR și că, în acest fel, au folosit-o pe doamna Lasconi”, a spus Victor Ponta.
Compania acuzată că ar fi în spatele scandalului provocat de fotografiile care sugerează o întâlnire Dan-Coldea-Ponta a avut o primă reacție publică: „Kensington Communication nu are nicio legătură cu pozele lansate în spațiul public de către Elena Lasconi. Este o minciună grosolană pentru care îl vom acționa în justiție pe domnul Victor Ponta”, scrie în anunțul public al companiei.
Compania a lansat un avertisment public: „Anunțăm public că vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare, în legătură cu această campanie sau cele precedente”.