Marcel Ciolacu îşi face bilanţul de la Guvern

„Aceşti ani în care PSD a fost la guvernare, iar eu am devenit premier al României, au reprezentat cea mai importantă perioadă a vieţii mele. Consider că a fi premier nu este o meserie, ci o onoare supremă prin care îţi pot servi ţara şi pe români. Sunt convins că, deşi astăzi zgomotul electoral este mult prea mare, un succint bilanţ al celor mai importante politici publice ale PSD la guvernare reprezintă un gest obligatoriu. Am ales să fac asta acum, ştiu că vor exista multe critici şi mi le asum. Mie nu îmi este ruşine cu ceea ce am făcut împreună cu echipa PSD la guvernare. Şi cred că este important ca aceste fapte să fie publicate, pentru ca în viitor oricine să aibă termeni relevanţi de comparaţie”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.
Potrivit documentului, Guvernul pe care l-a condus a stimulat economia care a creat locuri de muncă, ajungând la un efectiv de salariaţi de aproape 5.2 milioane de persoane, „un record istoric post-decembrist”, dar a şi ţinut România pe traseul creşterii economice şi am evitat recesiunea printr-un model economic bazat pe investiţii publice fără precedent, „România fiind acum un şantier, iar la majoritatea acestor mari obiective de investiţii lucrează firme româneşti însumând zeci de mii de angajaţi”.
„Construcţia drumurilor de mare viteză, blocate practic înainte de intrarea PSD la guvernare, este cel mai puternic semnal de dezvoltare al ţării. PSD reuşit să demonstreze că putem ajungă la un ritm anual de finalizare a 200 de kilometri de şosele moderne. Am majorat veniturile angajaţilor şi ne-am îndeplinit promisiunea ca salariul mediu pe economie să depăşească nivelul de 1000 de euro net. Este o majorare semnificativă care vine asociată şi cu o creştere dublă a puterii de cumpărare, faţă de momentul preluării guvernării. Creşterea salariului minim este o măsură ce oferă mai ales salariaţilor aflaţi la început de drum şansa unui venit decent. Am aliniat România la proiectul salariului minim european, printr-un mecanism care ţine cont de creşterea economică şi de competitivitate”, se arată în document.
Ciolacu mai aminteşte creşterea pensiilor, scăderea numărului de români în risc de sărăcie, creşterea avuţiei nete / locuitor, cel mai mare număr de contracte de muncă cu peste 1.000 de euro net şi creşterea puternică a PIB