Nicușor Dan le-a promis agricultorilor că va numi un consilier din rândul lor

Declarația a fost făcută de Nicșor Dan duminică, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC). Structura reunește organizații reprezentative din sectorul agricol și cooperatist precum Federația Națională PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și Asociația Forța Fermierilor, membrii din Consiliul Național de Coordonare ai Clubului Fermierilor Români, dar și membrii mișcării România cu Bun Gust.
„Am disponibilitatea de a avea un consilier care să vină din rândul structurilor asociative”, a declarat Nicușor Dan.
Candidatul independent a subliniat rolul important al președintelui în politica agrară.
„Rolul președintelui este foarte important în relația cu agricultura și industria alimentară pentru că președintele este cel care negociază în numele României și mecanismul multianual și politica agricolă comună. Vorbim de condiții legale între producătorii și fermierii români și cei din Uniunea Europeană, dar și între producătorii și fermieri din Uniunea Europeană și cei din alte state cu care suntem într-o competiție globală”, a precizat Nicușor Dan.
Participanții au mai analizat unele chestiuni tehnice precum legea arendei. Săptămâna viitoare agricultorii se vor întâlni și cu celălalt candidat la alegerile prezidențiale George Simion.