IPS Teodosie sfințește un nou sediu AUR și le urează „rezultat bun” la alegeri

IPS Teodosie sfințește un nou sediu AUR și le urează „rezultat bun” la alegeri

În ciuda interdicțiilor clare din statutul Bisericii Ortodoxe Române privind implicarea clerului în politică, ierarhul a rostit rugăciuni personalizate pentru liderii partidului și a făcut referiri directe la alegeri.

„Am nădejdea să vă țină rugăciunile și, dacă dă Dumnezeu să fie bine – și Dumnezeu dă – numai să fim vrednici să luăm noi. Să ne întâlnim și la Peștera Sfântului Andrei după aceea, când o fi un rezultat bun și sănătos”, a declarat IPS Teodosie în fața consilierilor AUR prezenți la eveniment, potrivit Constanța 100%.

În timpul slujbei, arhiepiscopul a binecuvântat nominal mai mulți lideri ai formațiunii, printre care persoane cu numele George, Ana-Maria, Călin și alții, urându-le „credință luminată” și „nădejde tare”.

În 2022, IPS Teodosie a fost mustrat oficial de Patriarhia Română pentru declarațiile pro-Putin, când l-a numit pe liderul rus „cel mai mare conducător al lumii” și l-a lăudat pentru că „apără credința ortodoxă”, în plină invazie a Ucrainei.

Statutul BOR interzice explicit „implicarea clericilor în activități partinice ori în promovarea de persoane sau doctrine politice”, iar încălcarea acestei prevederi poate atrage sancțiuni disciplinare.