Rezultate Evaluarea Națională. Peste 470 de note de 10 la limba română și peste 900 la matematică

Rezultate Evaluarea Națională. Peste 470 de note de 10 la limba română și peste 900 la matematică

Peste 470 de elevi care au susținut anul acesta Evaluarea Națională au obținut nota 10. Și mai mulți, peste 900, au luat nota 10 la examenul la matematică. Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 un număr de 126.495 de elevi, ceea ce reprezintă 83,1% dintre elevii înscriși.

Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale (EN VIII) au fost publicate joi, anunță Ministerul Educației. Rezultatele sunt disponibile pe site-ul dedicat, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ/centrele de examen.

Examenul a fost susținut de 152.233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.229 de absolvenți înscriși), context care a generat o rată de participare de 95,6%, situată, practic, la aceleași valori consemnate în ultimii 5 ani.

Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.495 de elevi (83,1%).

La Limba și literatura română, 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre ei, 474 de elevi au primit nota 10 (zece).

La Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. Lucrările a 919 elevi au fost notate cu 10 (zece).

La Limba şi literatură maternă, 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5. Dintre ei, 130 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

„16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5 (25,5% în anul 2024, 23,8% în anul 2023 și 17,7% în anul 2022). Au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 3 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei)”, transmite Ministerul Educației.

Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).

Lista mediilor de 10, pe județe

Lucrările scrise pot fi vizualizate joi, între orele 14:00 – 18:00, interval în care pot fi depuse și contestațiile. Acest proces se derulează și în perioada 4 – 5 iulie.

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.