Boxerul mexican Julio Cesar Chavez Jr., arestat de agenții americani ICE. De ce riscă sa fie deportat

Chavez Jr., în vârstă de 39 de ani, care a pierdut recent un meci de mare amploare în fața influencerului transformat în boxer Jake Paul, avea un mandat de arestare activ în Mexic, emis în legătură cu acuzații privind implicarea în crime organizate și traficul de arme, muniții și explozivi.
Potrivit DHS, Chavez Jr. a făcut „mai multe declarații false” în cererea sa pentru obținerea statutului de rezident permanent legal și a fost stabilit că se afla ilegal în SUA începând cu 27 iunie. „Sub administrația președintelui Trump, nimeni nu este mai presus de lege – inclusiv sportivii faimoși la nivel mondial”, a declarat Tricia McLaughlin, secretar adjunct în cadrul DHS.
Avocatul lui Chavez Jr., Michael Goldstein, a calificat acuzațiile drept „scandaloase” și a descris modul în care a fost reținut clientul său drept excesiv, menționând că peste douăzeci de ofițeri ICE l-au arestat pe boxer în fața casei sale, blocând strada și lăsând familia fără informații despre locul unde se află.
🥊 #JulioCesarChavezJr fue arrestado por agentes federales de #EstadosUnidos y está en proceso de ser deportado a #México; la @FGRMexico confirma cargos por #crimenorganizado y #armas desde 2023. Se le relaciona con presuntas afiliaciones al #CárteldeSinaloa. pic.twitter.com/S3PUa1g7n5
— Eunice Rendón (@EuniceRendon) July 4, 2025
Lupta recentă a lui Chavez Jr. cu Jake Paul a atras atenția publicului, meciul având loc în fața unei săli pline la Honda Center din Anaheim, California. Paul a câștigat la decizie unanimă după 10 reprize.
Cariera boxerului, marcată de realizări importante, inclusiv câștigarea titlului WBC la categoria mijlocie în 2011, este însă umbrită de controverse, inclusiv mai multe suspendări din cauza încălcării regulamentelor antidoping. Chavez Jr. are un palmares profesional de 54 victorii, 6 înfrângeri și o remiză, cu 34 de knock-out-uri.
Procurorii mexicani au confirmat că au fost contactați în legătură cu procedura de expulzare a boxerului.