Partidul politic al lui Musk provoacă scăderea acțiunilor Tesla

Acțiunile Tesla au înregistrat o scădere bruscă luni dimineață, în tranzacțiile de predeschidere a bursei, după ce Elon Musk a declarat că înființează un nou partid politic, pe care l-a numit America Party. Titlurile companiei au scăzut cu 7,13%, ceea ce a șters zeci de miliarde de dolari din valoarea de piață a gigantului auto, potrivit CNBC.
Noul partid ar urma să se concentreze, după spusele lui Musk, pe „2 sau 3 locuri în Senat și 8 până la 10 în Camera Reprezentanților”, ceea ce i-ar putea permite să influențeze votul unor legi controversate. Musk susține că scopul partidului său este doar de a se „asigura că aceste legi reflectă voința reală a poporului”.
Investitorii vor ca liderul Tesla să evite politica
Investitorii nu sunt însă convinși. Mulți consideră că implicarea politică a miliardarului distrage atenția de la Tesla, într-un moment critic pentru companie. Tesla trece printr-o perioadă dificilă, cu probleme legate de livrări, concurență tot mai mare și întârzieri în lansarea robotaxiurilor.
„Musk se îndreaptă exact în direcția opusă celei dorite de acționarii Tesla” consideră analistul Dan Ives, de la compania mericană de investiții Wedbush Securities, care a explicat și că există un sentiment tot mai puternic de „epuizare” în rândul investitorilor, care își doresc ca liderul Tesla să evite politica, America Party nefiind prima aventură politică a lui Elon Musk.
La începutul anului, el a fost parte din așa-numitul Departament pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), lucrând îndeaproape cu Donald Trump. Implicarea a fost considerată nefavorabilă pentru imaginea Tesla și a contribuit la scăderea încrederii piețelor în brandul deja consacrat al mașinilor electrice americane. Musk a părăsit DOGE în luna mai, o mișcare care a dus la o ușoară revenire a acțiunilor.
America Party, în conflict cu responsabilitățile lui Musk ca CEO al Tesla
Revenirea în centrul scenei politice a readus temerile în rândul investitorilor, care se tem că Tesla ar putea fi afectată din nou, atât la nivel de imagine, cât și financiar.
Reacția politică nu a întârziat nici din partea fostului său aliat, Donald Trump, care a calificat noul partid al lui Musk drept „ridicol”, alimentând conflictul deschis între cei doi miliardari, care colaborau până nu demult.
În paralel, unele firme de investiții și-au reevaluat pozițiile față de Tesla. Azoria Capital, de exemplu, a anunțat că amână lansarea unui fond lansarea unui fond de investiții tranzacționat la bursă, dedicat acțiunilor Tesla, invocând incertitudinile legate de direcția companiei și implicarea politică a lui Musk. Crearea noului America Party de către Elon Musk reprezintă „un conflict cu responsabilitățile sale totale ca CEO al Tesla”, a explicat directorul general al firmei de investiții.
Pentru investitori și analiști, miza s-a dovedit clară: Tesla are nevoie de concentrare, nu de controverse. Iar implicarea lui Musk în politica americană riscă să complice și mai mult traiectoria companiei într-o piață deja dificilă.
Pe lângă controversele politice, Musk se confruntă și cu probleme în activitatea Tesla.
Compania a înregistrat o scădere de 14% a livrărilor de mașini în al doilea trimestru față de anul trecut, mult sub așteptările pieței. În plus, compania este tot mai presată de concurență, mai ales pe piața sa principală, cea din China.