Restricţii de circulaţie în 14 judeţe, marţi între 12:00-20:00

Restricţii de circulaţie în 14 judeţe, marţi între 12:00-20:00

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la data de 08 iulie a.c., în intervalul orar 12:00 – 20:00, în condiţiile avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri expres din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Buzău, ce se vor afla sub incidenţa Codului roşu de caniculă.

Exceptate de la aceste restricţii vor fi:

– transporturile de persoane

– transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală

– vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră

– transporturi funerare

– transporturi poştale

– transporturi de echipamente de prim ajutor

– transporturi pentru distribuire de carburanţi

– transporturi de mărfuri sub temperatură controlată

– transporturi pentru tractări vehicule avariate

– transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate

– transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării

– transporturi apă îmbuteliată

– transporturi produse provenite din exploatări agricole

– transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale

– produse alimentare diverse ş.a..

În funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, restricţiile pot fi ridicate, menţinute sau prelungite.