Taiwanul a dat startul celor mai ample exerciții militare din istoria sa

Taiwanul a dat startul celor mai ample exerciții militare din istoria sa

Exercițiile militare Han Kuang, desfășurate anual urmează să înceapă prin scenarii menite să testeze capacitatea armatei de a funcționa în condițiile unui atac r care ar întrerupe comunicațiile și comanda centralizată. În următoarele zece zile, simulările vor acoperi mai multe scenarii, inclusiv răspunsul militar la o tentativă de ocupare completă a insulei.

Un oficial din apărare a declarat „Învățăm din situația din Ucraina din ultimii ani și ne gândim realist la ce s-ar putea confrunta Taiwanul”.

În acest an, exercițiile includ pentru prima dată sisteme HIMARS și rachete Sky Sword dezvoltate local, precum și mobilizarea unui număr record de rezerviști, aproximativ 22.000.

Pe lângă capacitățile militare, vor fi testate și componentele de apărare civilă, cum ar fi punctele de aprovizionare de urgență și adăposturile antiaeriene

China revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing, Jiang Bin, a afirmat că „indiferent de armele folosite, Taiwan nu poate rezista sabiei ascuțite a Armatei Populare de Eliberare”.

Oficialii taiwanezi susțin că vor să transmită Beijingului un semnal clar privind nivelul de pregătire și complexitatea oricărui scenariu de invazie, demonstrând totodată comunității internaționale determinarea de a-și apăra suveranitatea.

Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, respinge ferm pretențiile de suveranitate ale Chinei, susținând că viitorul insulei trebuie decis de către cetățenii săi.