Vicepremierul Dragoș Anastasiu vrea ca șefii de la stat să renunțe la o parte din salariu: „e o problemă de echitate în România”

În semn de solidaritate cu cei care vor suporta consecințele măsurilor economice anunțate de Executiv, șefii de la stat cu salarii peste cel al președintelui, ar trebui să renunțe la o parte din bani. Aceasta este opinia vicepremierului Dragoș Anastasiu.
„Mă refeream, aseară și astăzi, la cei care au salarii astăzi legale și care, din punct de vedere contractual, nu pot fi modificate atât de repede. Eu înțeleg perfect, e o problemă de echitate în România, pe care o avem de mult timp, nu de acum, și care a enervat toată populația, inclusiv persoana mea, ani de zile. Și aceste inechități trebuie să dispară, încet, încet. Doar noi nu putem să le facem peste noapte, avem nevoie de ceva timp, pentru că, după cum spuneam, trebuie să schimbăm niște legi, și asta durează puțin.” a spus Atanasiu într-o intervenție la Digi 24.
Unii șefi ar fi dispuși la concesii
Dragoș Anastasiu a spus că a vorbit deja pe acest subiect cu o parte dintre șefii de companii care ar fi dispuși la compromisuri salariale.
„Au fost oameni și veți vedea în curând, directori de companii și de entități ale statului care sunt dispuși voluntar să câștige mai puțin în această perioadă. Sunt oameni care au conștiință, sunt oameni care văd ce se întâmplă de jur împrejur, care înțeleg efortul și suferința multor categorii sociale din România și care sunt dispuși să câștige mai puțin” a spus vicepremierul.
Deocamdată nimic nu este oficial, au fost doar discuții, iar bunăvoința șefilor de la stat este diferită.
„Vreau să văd în scris, nu vreau să văd verbal. Între verbal și scris. Dar vă spun că verbal sunt oameni care și-au exprimat disponibilitatea.Și sunt mulți, nu sunt puțini. Adică vă dați seama că n-am vorbit cu mii de oameni, dar am vorbit cu zeci. Și o majoritate și-a exprimat disponibilitatea să aibă reduceri de salarii. Unii o să spună 3%, unii o să spună 15%, unii o să spună 25%. Lumea gândește diferit și salariile sunt diferite”, a mai spus Dragoș Anastasiu.