România și Ungaria, menționate ca reper de risc investițional într-o analiză economică britanică

România a apărut recent într-o analiză economică britanică drept reper pentru nivelul de risc perceput de investitori, fiind comparată cu regiunile mai puțin dezvoltate ale Marii Britanii, aflate în afara Londrei.
Analiza arată că investitorii percep aceste zone britanice ca fiind la fel de riscante precum România sau Ungaria, reflectând dezechilibre majore în economia Regatului Unit.
Potrivit evaluării publicate în revista Fiscal Studies, citată de Reuters, investitorii cer o primă de risc de 250–300 de puncte de bază pentru proiecte din afara Londrei, un nivel de precauție comparat cu cel aplicat obligațiunilor suverane emise de România sau Ungaria: „Această diferență este similară cu cea dintre randamentele obligațiunilor suverane britanice și cele ale României sau Ungariei”.
Lucrarea, întocmită de cercetători de la instituții prestigioase de învățământ superior din Regatul Unit – Școala de afaceri a Universității din Manchester și universitățile din Oxford și Groningen, scoate în evidență că această percepție negativă reflectă adâncirea inegalităților regionale din Regatul Unit și eșecul politicilor anterioare de „nivelare a dezvoltării” între Londra și restul țării.
Studiul evidențiază dezechilibrele economice din afara Londrei
Cercetarea sugerează că, în lipsa unui sistem financiar regional funcțional, așa cum există în Germania sau în Statele Unite, orașele britanice de rang doi și trei, cu mai puțină atracție pentru investiții și dezvoltare, sunt abandonate de capitalul privat. În schimb, Londra a beneficiat de măsuri precum relaxarea cantitativă a Băncii Angliei, prin care a cumpărat obligațiuni pentru a introduce bani în economie, cu scopul de a stimula creditarea și investițiile. Deși scopul era să sprijine întreaga economie, efectele acestui demers au fost resimțite în Londra, impactul fiind aproape inexistent în regiunile mai sărace.
România nu este evaluată direct în raportul consorțiului academic, însă este folosită ca etalon investițional pentru a sublinia cât de slabă este percepția investitorilor în legătură cu anumite zone din Marea Britanie. Compararea acestor regiuni cu economii emergente est-europene scoate în evidență un dezechilibru economic sever în interiorul unei economii dezvoltate.
Pentru a reduce percepția de risc și a stimula investițiile în afara Londrei, autorii raportului recomandă reformarea sistemului financiar britanic și reactivarea rețelelor bancare locale, prin instituții precum British Business Bank sau UK National Wealth Fund.