Bujduveanu semnează mii de noi dispoziții de retrocedare a imobilelor confiscate abuziv de comuniști

Bujduveanu semnează mii de noi dispoziții de retrocedare a imobilelor confiscate abuziv de comuniști

Primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a declarat că a semnat „câteva mii” de noi dispoziții în temeiul Legii 10/2001, privind restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist. „Nu e doar o responsabilitate administrativă – e un pas necesar pentru a închide răni istorice deschise de regimul comunist – răni care au lăsat în urmă nedreptate, umilință și decenii de așteptare”, s-a arătat în mesajul său.

„Nu vorbim doar despre acte sau dosare. Vorbim despre vieți întregi. Despre familii care merită, în sfârșit dreptate”, se arată în mesajul primarului interimar.

Bujduveanu a adăugat că a dispus eficientizarea activității comisiei responsabile și a promis că toate dosarele vor fi soluționate „cât mai repede cu putință – cu seriozitate, legalitate și respect pentru fiecare om în parte”.

Edilul interimar a transmis: „După zeci de ani de așteptare, e timpul ca aceste răni să fie închise”.