Pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou: credincioșii așteaptă la rând pe dealul Mitropoliei

Pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou: credincioșii așteaptă la rând pe dealul Mitropoliei

Cu prilejul sărbătorii de Aducerea Moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, la Catedrala Patriarhală s-a desfășurat duminică Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul exterior, potrivit Basilica. 

Slujba a fost săvârșită de Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul, alături de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor. La sfânta slujbă a fost prezentă și o delegație de pe Muntele Athos, condusă de Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, care a adus la București capul Sfântului Ioan Gură de Aur.

La orele dimineții a avut loc procesiunea cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Sfântului Ierarh Nectarie, Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului cuvios Dimitrie cel Nou și așezarea acestora, spre închinarea credincioșilor, în Baldachinul Sfinților.

Imagini surprinse pe dealul Mitropoliei arată cum credincioșii așteaptă la rând pentru a se ruga la moaște, în ciuda căldurii de afară.