Alexandru Rogobete a vizitat șantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Acesta s-a declarat încrezător de proiectele noilor spitale din țară care avansează. „Nu suntem perfecți și mereu este loc de mai bine, dar ceea ce am văzut in aceste zile îmi dă încredere: în România se construiesc spitale moderne, pentru oameni. Există deja multe locuri în care lucrurile funcționează bine, iar sistemul sanitar se transformă concret – prin investiții, muncă și responsabilitate, nu prin promisiuni goale. Încrederea este esențială, dar trebuie susținută de fapte”, a precizat ministrul Rogobete se arată în mesajul publicat duminică pe Facebook de ministrul Alexandru Rogobete.
Ministrul a mai precizat că Spitalului Universitar „George Emil Palade” din Târgu Mureș este „un proiect vizionar, unic în peisajul medical românesc”.
Potrivit ministrului, spitalul este construit de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” și va fi prima unitate medicală complet digitalizată și construită de la zero de o instituție academică din România.
Spitalul Universitar „George Emil Palade” va avea o capacitate de 170 de paturi, opt săli de operație, iar bugetul estimat pentru finalizarea proiectului se ridică la 170 milioane lei.
„Unitatea medicală este gândită pentru a integra tehnologiile digitale și soluțiile inovatoare care să eficientizeze serviciile și să îmbunătățească experiența pacienților”, a precizat ministrul Alexandru Rogobete.