Salariile și pensiile nu vor fi indexate în 2025. Vicepremierul Barna: Eliminarea unor sporuri „este o măsură definitivă” / Ce spune despre programul Rabla

Salariile și pensiile nu vor fi indexate în 2025. Vicepremierul Barna: Eliminarea unor sporuri „este o măsură definitivă” / Ce spune despre programul Rabla

Barna a spus că în 2025 nu vede o posibilitate pentru a face indexările de salarii și pensii, dar sunt garantate plățile.

„Din punctul meu de vedere, și în decembrie, și în ianuarie, când am făcut bugetul, aceasta a fost prioritatea numărul unu: să asigurăm până la sfârșitul anului, fără niciun risc, plata tuturor salariilor și tuturor pensiilor și să nu ajungem în acea incapacitate de plată, să nu avem perturbări pe plățile lunare la zi, fără întârziere în aceste zone”, a spus Tanczos Barna, marți seara, la Antena 3 CNN.

Măsurile de indexare sunt temporare; eliminarea unor sporuri, o „măsură definitivă”

El a mai spus că măsurile de neindexare, de înghețare, de reducere de salarii sunt măsuri temporare, însă eliminarea unor sporuri „este o măsură definitivă”.

„Dar înghețarea și neindexarea salariilor și pensiilor este clar o măsură temporară. În cazul în care lucrurile se echilibrează în 2026, văd posibilă o indexare undeva în doua parte a anului. Dar România are nevoie, cel puțin de un an de zile, de reașezare a echilibrului fiscal-bugetar, cu condiția să avem și măsuri de susținere a economiei”, a spus Barna.

Pentru ca măsurile de austeritate să nu afecteze și creșterea economică, Barna spune că România trebuie să susțină în continuare și investițiile și măsurile de stimulare.

„Aceste măsuri de stimulare a economiei trebuie să vină în paralel cu măsurile de creștere a venitorilor statului. Altfel, intrăm în acea scădere economică din care nu mai ieșim. În același timp, acest pachet este fundamentul pentru o creștere de următorii 10 ani. (…) Dar, din păcate, au mers pe o creștere bazată pe consum, în condițiile în care consumul și cererea au crescut mult mai repede decât producția internă. Decalajul dintre cele două a fost acoperit de importuri și atâta timp cât produsele au venit din afară a țării, practic valoarea adăugată produsă în România s-a dus afară. Noi trebuie să avem grijă ca și producția internă să crească suficient de mult, să avem capacitate de export, să echilibrăm și balanța comercială”, a spus Barna.

Despre programul Rabla

Vicepremierul responsabil cu reforma fiscală a fost întrebat, în context, despre modul în care Guvernul a afectat industria auto suspendând programul RABLA.

„În 2021, când am venit la Ministerul Mediului, am făcut un plan pentru 4 ani de RABLA cu predictibilitate, cu scăderi la anumite tipuri de tichete valorice și creșteri la celelalte și am avut o creștere înmatriculărilor de mașini noi și am reușit să plafonăm, chiar să scădem second-hand-urile. Deci este un lucru care, pe termen, este benefic. Noi nu putem să ne jucăm nici măcar cu programul RABLA. Ok, sunt de acord că trebuie să regândim. Sunt convins că colegii noștri, noi, din guvern, care au văzut până acum de afară anumite elemente, stând la masă, văzând cifrele, analizând aceste programe, se vor convinge că este nevoie de măsuri de stimul și pentru producția internă”, a spus Barna.

Întrebat dacă a vorbit cu ministrul Mediului, Diana Buzoianu, Tanczos Barna a spus că a vorbit și crede că „o să vină cu o decizie corectă în viitorul apropiat, pentru că a început să analizeze și doamna ministrul aceste cifre, aceste date, și sunt evidente”.