Marea Bitanie și Australia vor semna un tratat de 50 de ani privind submarinele nucleare. Rolul SUA în alianța tripartită

Marea Britanie și Australia au anunțat vineri semnarea unui acord de cooperare pentru construirea unor submmarine nucleare și a salutat o revizuire a rolului Washington-ului din partea președintelui Trump în alianța de apărare tripartită.
Secretarul britanic în Apărare, John Healey, alături de ministrul de Externe al Marii Britanii, David Lammy, s-au întâlnit cu omologii lor din Australia, Richard Marles și Penny Wong în Sidney, cu prilejul reuniunii anuale.
Secretarii în Apărare din Australia și Marea Britanie vor semna sâmbătă tratatul valabil pe o perioadă de 50 de ani, care va susține colaborarea bilaterală cu privire la construirea unei flote de submarine australiene care vor funcționa pe bază de tehnologii nucleare furnizate de SUA.
Datorită acrodului, Australia ar putea primi cel puțin opt submarine nucleare, dintre care trei sau maxim cinci ar putea să fie second-hand, modelul Virginia-class.
De asemenea, SUA, Marea Britanie și Australia vor coopera pentru construirea propriilor submarine nucleare, SSN-AUKUS.
Este posibil ca SUA să nu livreze la timp prima flotă de submarine AUKUS
Pete Pete Hegseth, secretarul în Apărare din SUA, revizuiește pactul AUKUS, acord semnat în timpul administrației Biden. Există posbilitatea ca SUA să nu poată livra în timp ultil prima flotă de submarine nucleare până în 2030, după cum a fost înțelegerea inițială.
Întârzierea se poate întâmpla din cauza întârzierilor de construire a submarinelor, înregistrate la nivel național.