Comunicat MApN: Exerciții de mobilizare în Sibiu și Mureș

Comunicat MApN: Exerciții de mobilizare în Sibiu și Mureș

Potrivit unui comunicat al ministerului, Statul Major al Apărării organizează, în perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX SB-MS-25.

Astfel, rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire.

În cele două județe, activități similare s-au desfășurat anterior în anul 2012, iar cele mai recente exerciții de mobilizare au avut loc în mai 2025 în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.

„Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile legate de evaluarea autorităților locale și a operatorilor economici din județele Sibiu și Mureș sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale”, transmite MApN.

Reprezentanții ministerului precizează că aceste exerciții au caracter de rutină și recomandă cetățenilor să se informeze din surse oficiale pentru a evita dezinformarea.