UE va bloca finanțarea Ucrainei dacă țara nu restabilește independența anticorupției

UE va bloca finanțarea Ucrainei dacă țara nu restabilește independența anticorupției

Adoptată pe neașteptate în luna iulie, legea 12414 reduce semnificativ autonomia Biroului Național Anticorupție (NABU) și a Procuraturii Specializate Anticorupție (SAPO), două instituții-cheie în combaterea corupției la nivel înalt din Ucraina. Potrivit noii legi, ambele instituții au trecut în subordinea procurorului general, ceea ce contravine angajamentelor luate de Ucraina față de UE.

În Ucraina, procurorul general este numit de președintele țării, cu aprobarea unei majorități simple din parlament.

Banii europeni sunt puși pe pauză

„Totul este pus pe pauză până când situația este corectată”, a declarat o sursă din guvernul ucrainean citată de European Pravda, iar oficiali europeni au confirmat că: „Dacă Parlamentul nu adoptă legislația care restabilește independența agențiilor anticorupție, împrumuturile din veniturile generate de activele rusești înghețate, prin programul ERA, vor fi oprite. Finanțările BERD și BEI vor fi și ele suspendate.”

UE nu a blocat, deocamdată, programul Ukraine Facility, cel mai mare instrument de sprijin financiar destinat Ucrainei. Programul oferă până la 50 de miliarde de euro între 2024 și 2027, dintre care 39 miliarde sub formă de granturi și împrumuturi directe pentru bugetul de stat, iar fiecare tranșă este condiționată de îndeplinirea unor obiective de reformă.

Tranșa din august a fost redusă cu 1,45 miliarde de euro

Totuși, deja în luna august, tranșa a patra a fost redusă de la 4,5 miliarde la 3,05 miliarde de euro, din cauza întârzierilor la trei reforme prioritare: selecția judecătorilor pentru Curtea Anticorupție, reforma ARMA și descentralizarea. Noi reduceri sunt iminente, au avertizat oficialii europeni.

ARMA, agenție guvernamentală ucraineană creată în 2016 pentru identificarea și urmărirea bunurilor obținute ilegal, în special prin fapte de corupție, a fost implicată în ultimii ani în scandaluri de corupție, administrare frauduloasă și lipsă de transparență. UE și alți parteneri occidentali au cerut Ucrainei selecție independentă pentru conducerea agenției, transparență, control public și audit extern.

Potrivit Ministerului Finanțelor din Ucraina, doar tranșele din Ukraine Facility acoperă aproximativ 30% din nevoile lunare ale bugetului de stat în 2025. Suspendarea completă a ajutorului ar putea duce la creșterea deficitului bugetar, amânarea salariilor în sectorul public, accelerarea inflației și devalorizarea monedei ucrainene, pe fondul vânzării rezervelor valutare.

Deputații vor menținerea controlului asupra „anticorupției”

Vicepremierul Iulia Svyrydenko a declarat recent că „guvernul este deschis să revizuiască legea și să continue dialogul cu partenerii europeni”, menționând că „transparența și buna guvernanță sunt priorități.”

Cu toate acestea, surse din Parlamentul ucrainean spun că majoritatea parlamentară este „divizată” și că există presiuni interne pentru menținerea controlului politic asupra instituțiilor anticorupție.

Parlamentul votează joi

Votul de joi va fi decisiv. Dacă deputații nu vor adopta nicio legislație care să restabilească independența celor două instituții împotriva corupției la nivel înalt sau vor adopta amendamente care vor restabili doar parțial această independență, Ucraina va intra într-o fază de îngheț financiar extern.

„Ucraina trebuie să înțeleagă consecințele dacă nu revine asupra deciziilor care subminează lupta împotriva corupției”, au transmis surse europene pentru European Pravda.