Femeie înjunghiată la Buftea de fostul concubin, cu o zi după ce depusese plângere

Cu o zi înainte, femeia mersese la poliție să depună plângere împotriva aceluiași bărbat pentru că o agresase fizic și o amenințase.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au propus montarea unui sistem de monitorizare electronică asupra agresorului, dar femeia a refuzat.
Atacul a avut loc joi în jurul orei 21:42, când poliția a fost alertată prin 112. La fața locului s-au deplasat polițiștii din Buftea împreună cu echipajele medicale.
Bărbatul suspect a fost prins de un polițist care se afla în timpul liber și se află acum în custodia autorităților. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele atacului.