Drama din Broșteni: Oameni îngropați în noroaie și disperare

Furia apelor a lăsat la Broșteni doar durere, lacrimi și disperare. Oamenilor le-a rămas doar resemnarea în fața imaginilor dramatice cu agoniseala de-o viață îngropată în noroaie și pusă la pământ în doar câteva minute. Sau, mai rău, șocul de a-i vedea pe cei dragi luați de ape sau găsiți morți departe de case, acolo unde i-a dus puhoiul.
În Broșteni, peisajul pare unul ca după război, iar dramele oamenilor sunt abia la început. Nu mai au case, nu mai au drumuri, fiind îngropați în noroaie. Mașinile sunt acoperite de moloz și copaci, iar multe au fost înghițite, la propriu, de apele neiertătoare.
Imaginea cu pompierul pe al cărui chip se citește bucuria nemarginită, după ce a salvat o găină pe care o duce la adăpost, este emblematică pntru realitatea acestor oameni. A acestor zile, în care fiecare suflet salvat reprezintă o bucurie uriașă. Fiecare victorie, oricât de mică, înseamnă un licăr de speranță. Un vis salvat, dintr-o mare de ape, care au distrus totul în calea lor.
Nea Ion, un localnic din Broșteni, le-a povestit reporterilor Gândul cum trăiește și cum face față aceste zile de coșmar. Cu liniștea omului care a văzut și a trăit multe la viața lui, „tata Onu”, așa cum îi spun apropiații, mărturisește că nepotul său a fost cel care l-a anunțat în momentul în care s-a dezlănțuit apocalipsa.
Adormise puțin, însă s-a trezit repede într-o realitate cumplită. Arată cum mașinile au fost luate de ape, iar acum totul pare un loc în care nu a mai rămas nimic. Povestește că, în tot acest infern, a găsit puterea să aprindă câteva lumânări. Și să scoată cei 120 de lei, ținuți într-o carte de rugăciuni.
„Eu sunt credincios”, mărturisește nea Ion, omul a cărui credință pare să fi învins, cel puțin la nivel de emoție și de tărie sufletească, furia apelor.
Furtunile puternice au făcut prăpăd în județele Suceava și Neamț, iar echipele de salvare intervin în continuare în zonele calamitate. Se estimează că peste 2.500 de persoane au fost afectate de inundaţii, valoarea pagubelor nefiind încă estimată.
„Cu natura nu te pui”, spun cei care își trăiesc durerea, fără să mai aibă forța de a se răzvrăti.
Tot ce speră este ca vizitele în teritoriu ale mai multor politicieni să nu se încadraze în eternul tipar populist, așa cum s-a întâmplat în multe situații limită pentru oameni. Își doresc un ajutor concret și real de la cei care, în campaniile electorale, le-au promis o altă Românie.