Tanczos Barna o contrazice pe șefa CSM: „11.000 de lei nu e o pensie mică”

„Dacă ne raportăm la cei care trăiesc din pensia minimă sau la cei ajunși pensionari după ce au lucrat în cooperative agricole, nu putem spune că este o pensie mică”, a declarat Barna pentru Digi24, negând că independența justiției ar depinde de pensie.
Vicepremierul a recunoscut statutul special al magistraților, dar a subliniat necesitatea unei abordări realiste: „Pot fi de acord că sunt unici și trebuie să existe o recompensă ieșită din comun, dar nu pot fi de acord că astăzi în România o pensie de 11.000 de lei este o pensie mică”.
Referitor la reforma pensiilor speciale, Tanczos Barna a anunțat că aceasta va cuprinde toate categoriile, nu doar magistrații, și că nu vor exista excepții. „Nu cred că ar trebui să existe excepții când toată lumea contribuie la acest efort de a reintra pe un făgaș normal fiscal-bugetar”, a precizat el.