Mobilizare amplă în județul Suceava: În mai puțin de 24 de ore, s-au promis 19 case pentru Broșteni

„În mai puțin de 24 de ore de la apelul pentru reconstrucția Broșteniului, avem deja angajamente ferme pentru 19 case care vor fi ridicate de la zero. Reacțiile nu au întârziat să apară și lista celor care vor să se implice crește de la oră la oră. Primarii din Bosanci, Moara, Vama, Valea Moldovei, Horodnic de Sus, Șcheia, Slatina și Dorna Candrenilor și comunitățile lor vor fi implicați direct în reconstrucția caselor. În paralel, mai multe firme și asociații s-au angajat să construiască, fiecare, câte o locuință pentru familiile rămase fără acoperiș deasupra capului. Toate construcțiile vor fi ridicate în zone autorizate, cu respectarea strictă a cerințelor legale.”, a transmis Președintele.
El a mai transmis că ajutorul vine și sub formă de materiale de construcție, iar primele transporturi ajung chiar astăzi la fața locului.
„Zeci de persoane și societăți comerciale, atât din județ, cât și din alte zone ale țării, ne sprijină cu materiale de construcție: BCA, cărămidă, ciment, tablă, termopane și altele. Primele transporturi ajung chiar astăzi la Broșteni. Cei care doresc să se alăture campaniei cu materiale de construcție sunt rugați să ia legătura cu viceprimarul orașului Broșteni, Dragoș Asiminei (tel. 0793 226 973), care coordonează primirea și depozitarea acestora”.
Potrivit acestuia, lucrările la rețeaua de apă potabilă a orașului Broșteni sunt aproape finalizate.