Ion Iliescu a murit. Fostul președinte avea 95 de ani

Ion Iliescu a încetat din viață pe 5 august 2025, potrivit surselor Mediafax. Anunțul oficial al decesului va fi făcut de spital în următoarele minute.

Starea generală a fostului președinte Ion Iliescu s-a deteriorat sâmbătă dimineață, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă, potrivit Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Ion Iliescu a fost internat de urgență în ziua de 10 iunie, la secția ATI. În vârstă de 95 de ani, fostul șef de stat al României, a acuzat stări de rău și a fost dus de urgență la Spitalul SRI din Balotești, „Agripa Ionescu”, prezentând complicații cardio-respiratorii.

Ion Iliescu și traseul unui lider controversat al României postcomuniste

Ion Iliescu, figură centrală a scenei politice românești de după 1989, a fost un personaj cheie în tranziția de la regimul comunist la democrație. A fost crescut de mătușa sa și a urmat școala în Oltenița, apoi liceele „Spiru Haret”, „Sfântul Sava” și Industrial-Polizu în București.

În 1950, s-a înscris la Politehnica din București, studiind hidroenergia. Cu ajutorul Anei Pauker, a primit sprijin pentru a-și continua studiile la Institutul Energetic din Moscova (1950–1954). În 1951, s-a căsătorit cu Nina Șerbănescu, cercetătoare în domeniul coroziunii metalelor.

După finalizarea studiilor, a lucrat ca inginer proiectant și a fost activ în structurile studențești, fiind fondatorul Uniunii Asociațiilor Studenților din România în 1956.

După revenirea în România, a fost propulsat rapid în structurile de conducere ale Partidului Comunist, devenind, în anii ’60 și ’70, ministru al Tineretului și prim-secretar al UTC.

Din 1949, s-a implicat activ în Partidul Comunist, urcând în ierarhia organizației de tineret și devenind ulterior membru al Comitetului Central al PCR. Între 1967 și 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, iar ulterior a ocupat funcții de conducere în administrațiile județene din Timiș și Iași. În 1979 a devenit membru permanent în Consiliul de Stat.

În 1984 a fost exclus din conducerea partidului, fiind acuzat de „deviere intelectualistă”. Ulterior, a condus Consiliul Național al Apelor și Editura Tehnică, iar în paralel a fost președinte al Federației Române de Caiac-Canoe.

Revoluția din 1989 și primul mandat prezidențial

Revenirea sa în prim-plan s-a produs în decembrie 1989, când, după căderea regimului Ceaușescu, a apărut ca lider al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN). Iliescu a apărut în prim-plan în seara de 22 decembrie 1989, când a anunțat la televiziune crearea CFSN – noua structură provizorie de conducere a statului.

Pe 27 decembrie a fost ales președinte al acestui organism. În această calitate, Iliescu a devenit la scurt timp primul președinte al României postcomuniste, câștigând alegerile din 1990 cu un scor covârșitor.

Mandatul său a fost marcat de tranziția dificilă către economia de piață, dar și de evenimente violente precum mineriadele (1990 și 1991), pentru care a fost ulterior acuzat că a instigat la violență. De altfel, implicarea sa în reprimarea manifestațiilor din Piața Universității i-a adus critici constante, iar dosarul Mineriadei, redeschis după 2017, l-a vizat direct.

După o pauză între 1996 și 2000, Ion Iliescu a revenit la Cotroceni pentru un al treilea mandat prezidențial, încheiat în 2004. În această perioadă, România a făcut pași importanți spre aderarea la NATO și UE, dar imaginea sa a rămas asociată cu trecutul comunist și ambiguitățile tranziției.

După retragerea din viața politică activă, a continuat să aibă un rol simbolic în PSD și să comenteze sporadic viața politică. De-a lungul anilor, a fost criticat pentru refuzul de a condamna deschis comunismul și pentru lipsa de asumare a responsabilității în legătură cu violențele de după 1989.

În pofida controverselor, Ion Iliescu rămâne una dintre cele mai influente și longevive figuri ale istoriei post-decembriste, marcând prin deciziile sale direcția pe care a urmat-o România în primii ani de libertate.