Ilie Bolojan: „Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia”

Deși parte a aceleiași coaliții, premierul Ilie Bolojan a fost mai rezervat în declarații decât liderii PSD, o distanțare care poate fi pusă pe seama orientării sale liberale.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989. A deținut funcția de șef al statului timp de două mandate și a condus principalul partid de stânga al acelor ani”, a transmis Bolojan.
Acesta a amintit câteva dintre momentele definitorii ale mandatelor lui Iliescu, inclusiv Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003 două repere legislative care, potrivit premierului, „au stat la baza unor schimbări majore în plan politic și instituțional”.
„Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică. Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia”, a mai spus Ilie Bolojan.
Premierul a transmis condoleanțe familiei, prietenilor și celor apropiați.