ULTIMUL INTERVIU oferit de Ion Iliescu pentru Mediafax. Despre relația cu Nicolae Ceaușescu: „Până în 1971 m-a promovat, apoi a urmat ruptura”

ULTIMUL INTERVIU oferit de Ion Iliescu pentru Mediafax. Despre relația cu Nicolae Ceaușescu: „Până în 1971 m-a promovat, apoi a urmat ruptura”

Fostul președinte a mărturisit că, până la începutul anilor ’70, Ceaușescu l-a sprijinit și chiar „l-a cultivat”, promovându-l în funcții importante, inclusiv în fruntea organizațiilor de tineret și ca ministru.

„Momentul crucial în viața mea a fost 1971. Până atunci am tot fost promovat, inclusiv Ceaușescu m-a cultivat. (…) În ’71 el chiar a vrut să mă promoveze pe linie de partid, dar am avut un prim contact, o ciocnire, și l-a deranjat maniera mea de a discuta cu el”, a povestit Iliescu.

După acel conflict, Nicolae Ceaușescu l-a îndepărtat din conducerea partidului, decizie pe care a anunțat-o public. Ion Iliescu a fost transferat la Editura Tehnică, unde a rămas până la izbucnirea Revoluției din 1989.

În interviu, Iliescu a rememorat și momentul în care a aflat despre reprimarea de la Timișoara, pe 17 decembrie 1989, printr-un telefon venit de la un director de editură local, care i-a spus: „Domnule, aici e prăpăd, se trage în oameni!”.

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video atașat.

Ion Iliescu a încetat din viață pe 5 august 2025.