Biroul din Paris al companiei aeriene israeliene El Al, vandalizat cu graffiti

Biroul din Paris al companiei aeriene israeliene El Al, vandalizat cu graffiti

Mesajul cu vopsea roșie a fost scris pe fațada biroului companiei aeriene din centrul capitalei franceze. Compania aeriană susține că în mesaj apare cuvântul genocid și că nicio persoană nu a fost rănită. Totuși, societatea anunță că tratează problema cu „cea mai mare seriozitate” și lucrează în strânsă coordonare cu autoritățile din Franța și Israel, potrivit AP.

El Al a adăugat că „respinge fără echivoc toate formele de violență, în special pe cele motivate de ură” și a spus că avioanele sale arborează „cu mândrie” steagul israelian.

Autoritățile franceze au anunțat că au deschis o anchetă.

Ministrul israelian al Transporturilor, Miri Regev, a condamnat actul și a dat vina pe politicile președintelui francez Emmanuel Macron. „Astăzi e El Al, mâine e Air France. Când președintele Macron face anunțuri care oferă cadouri Hamas, acesta este rezultatul”, a scris ministrul pe rețelele de socializare.

Incidentul are loc pe fondul fricțiunilor diplomatice care au urmat promisiunii lui președintelui francez de luna trecută de a recunoaște un stat palestinian. Franța găzduiește cea mai mare populație evreiască din Europa de Vest, cu aproximativ 500.000 de evrei, aproximativ 1% din populația națională.