Nicușor Dan, discuție cu Zelenski: Pacea nu se poate construi fără Ucraina

Nicușor Dan, discuție cu Zelenski: Pacea nu se poate construi fără Ucraina

„Președintele României, Nicușor Dan, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, în cadrul căreia a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă și durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul. Președintele Dan l-a asigurat pe Președintele Zelensky că, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, vor continua susținerea Ucrainei pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune”, a transmis Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan a scris despre acestă discuție și pe rețeaua X.

„I-am prezentat punctul meu de vedere, și anume că avem nevoie de o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina, astfel încât atrocitățile comise zilnic de Rusia să înceteze. România susține eforturile președintelui Trump de a ajunge la o soluție. Acordul trebuie să fie just, durabil și sustenabil. Pacea cu Ucraina trebuie obținută la masa negocierilor. România susține suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. În calitate de vecin și partener, România va continua să fie alături de Ucraina în toate eforturile de a ajunge la o pace justă pentru poporul ucrainean”, a scris președintele Nicușor Dan.

El a anunțat că a acceptat invitația președintelui Zelenski de a face o vizită la Kiev în această toamnă.