Viktor Orban: Rusia a câștigat războiul din Ucraina

Orban, care a menținut legături strânse cu Putin chiar și după invazia Rusiei din februarie 2022 în Ucraina, a devenit luni singurul lider al Uniunii Europene care nu a susținut o declarație comună potrivit căreia Ucraina ar trebui să aibă libertatea de a-și decide viitorul.
„Vorbim acum de parcă ar fi vorba de o situație de război fără sfârșit, dar nu este așa. Ucrainenii au pierdut războiul. Rusia a câștigat acest război”, a declarat Orban într-un interviu acordat canalului YouTube „Patriot”.
„Singura întrebare este când și în ce circumstanțe Occidentul, care susține ucrainenii, va recunoaște că acest lucru s-a întâmplat și care vor fi consecințele”, a adăugat liderul de la Budapesta.
Ungaria, care își obține cea mai mare parte a energiei din Rusia, a refuzat să trimită arme Ucrainei, Orban opunându-se ferm aderării Ucrainei la UE, afirmând că aceasta ar avea efecte devastatoare asupra fermierilor maghiari și asupra economiei în general.
Orban a afirmat că Europa a ratat ocazia de a negocia cu Putin în timpul administrației fostului președinte american Joe Biden și că acum riscă ca viitorul său să fie decis fără implicarea sa.
„Dacă nu ești la masa negocierilor, ești pe meniu”, a spus Orban, adăugând că s-a opus parțial declarației comune a UE privind Ucraina, deoarece aceasta făcea Europa să pară „ridicolă și patetică”.
„Când doi lideri se așează la masa negocierilor, americanii și rușii… și tu nu ești invitat acolo, nu te grăbești să dai un telefon, nu alergi de colo-colo, nu strigi din afară”, a spus acesta.