Liderul PSD Iași îl critică pe Ilie Bolojan: Premierul „Taie-Tot” blochează „Anghel Saligny” și îndeamnă primarii să facă datorii

Liderul PSD Iași, Bogdan Cojocaru, îl critică pe premierul PNL, Ilie Bolojan, pe care îl numește „premierul Taie-Tot”, pentru că a decis oprirea finanțării pentru programul „Anghel Saligny”, a anunțat renunțarea la proiectele PNRRși a îndeamnat primarii să apeleze la credite bancare.
„Este o insultă pentru toți cei care așteaptă drumuri asfaltate, apă, canalizare sau modernizarea școlilor. Guvernul condus de premierul «Taie-Tot» recunoaște că nu respectă promisiunile și pasează responsabilitatea direct către buzunarele cetățenilor, deja afectați de creșterea prețurilor, accizelor și taxelor”, afirmă Cojocaru.
El spune că social-de mocrații vor folosi toate pârghiile parlamentare și administrative pentru ca proiectele deja începute să primească finanțarea cuvenită.
„Nu vom accepta ca dezvoltarea județului Iași să fie blocată din cauza incompetenței și nepăsării Guvernului PNL. Primarii, indiferent de culoarea politică, au nevoie de sprijin real, nu de politicieni decorativi care se trezesc doar în campanii electorale. Am numeroase discuții cu toți primarii din județ. Dar cei mai înverșunați sunt chiar primarii liberali care se simt abandonați de premierul «Taie-Tot» și de partidul care ar trebui să îi susțină”, a mai declarat Cojocaru.