Sondaj: Peste jumătate dintre americani nu au încredere în Trump privind Războiul din Ucraina

Potrivit datelor publicate joi, 59% dintre respondenţi au declarat că sunt „nu prea încrezători” sau „deloc încrezători” în deciziile preşedintelui Trump în privinţa invaziei Ucrainei.
Votanţii democraţi şi-au exprimat un nivel scăzut de încredere, de 11%, în scădere cu un procent faţă de un sondaj de opinie realizat în iulie 2024.
O scădere a gradului de încredere se petrece şi în tabăra republicană. Doar 73% dintre aceştia mai au încredere în Trump, faţă de 81% în iulie 2024.
În contextului întâlnirii bilaterale de vineri dintre preşedintele american, Donald Trump şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, Casa Albă a încercat să reducă aşteptările prin vocea Secretarei de Presă, Karoline Leavitt care a susţinut că ar fi „un exerciţiu de ascultare”.
Totuşi, Trump a avertizat că Moscova se va confrunta cu „consecinţe foarte severe” dacă Putin nu acceptă să facă paşi concreţi pentru a opri războiul.
Sondajul a fost realizat în perioada 4 şi 10 august, pe un eşantion aleatoriu de 3.554 de adulţi, cu o marjă de eroare de ±1.8 procente.