Reacții după întâlnirea Trump-Putin din Alaska. Presa ucraineană: „Dezgustător. Rușinos. Inutil”

„Dezgustător. Rușinos. Și, în cele din urmă, inutil”
The Kyiv Independent a publicat un editorial despre întâlnirea Trump-Putin.
Trump nu a obținut ce și-a dorit. Dar Putin? Cu siguranță, da.
Din momentul în care a coborât din avion pe pământ american, dictatorul rus radia.
Nu mai era un paria internațional, ci în sfârșit era acceptat – și respectat – de liderul lumii libere. Predecesorul lui Trump l-a numit pe Putin „ucigaș”; Trump i-a oferit o primire de rege.
Editorialul publicației ucrainene de limbă engleză a comparat „primirea regală” făcută lui Putin cu atitudinea ostilă a lui Trump față de Zelenski în Biroul Oval, în urmă cu doar șase luni.
„Președintele Ucrainei a îndurat o umilire publică. Cel al Rusiei a fost răsfățat. Ambele episoade au fost scandaloase”, se arată în text.
„Trump nu înțelege că Putin nu abordează Ucraina într-un mod tranzacțional – pentru el este ceva mesianic. Vrea Ucraina pentru Rusia, punct. Pentru Putin și cercul său apropiat, independența Ucrainei este un accident, iar ei doar îl corectează.”
„Trump nu a pierdut, dar Putin a câștigat clar”
John Bolton, fostul ambasador al SUA la ONU și consilier pentru securitate națională a declarat pentru CNN: „Trump nu a pierdut, dar Putin a câștigat clar”.
„Trump nu a obținut nimic în afară de promisiunea altor întâlniri. Putin, cred eu, a făcut pași importanți în refacerea relației, care a fost mereu obiectivul lui principal. A scăpat de sancțiuni, nu se confruntă cu un armistițiu, următoarea întâlnire nu este stabilită, iar [președintele ucrainean] Zelenski nu a fost informat despre nimic înainte de această conferință de presă. Lucrurile sunt departe de a se fi terminat, dar aș spune că Putin a obținut aproape tot ce și-a dorit, iar Trump foarte puțin.”
„Și aș mai spune ceva. Trump părea foarte obosit acolo sus”, a adăugat Bolton. „Nu dezamăgit, obosit. Și va trebui să reflectăm la ce înseamnă asta.”