HARTĂ Cod portocaliu de ploi în mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

HARTĂ Cod portocaliu de ploi în mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, precum și zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni (3 – 5 cm).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

Codul portocaliu e valabil luni, între orele 14 – 21.

Între orele 10 – 23, cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul și centrul Munteniei, sudul Transilvaniei sunt sub cod galben de instabilitate atmosferică.

În cea mai mare parte a Olteniei, în vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei și în Bărăgan vor fi intensificări ale vântului cu rafale, în general, de 40…50 km/h.