Pavilionul României de la Osaka: Trebuie să promovăm România cu mai mult curaj, spune Negrescu

„Trebuie să promovăm România cu mult curaj în lume. Dacă tot zicem că românii au ajuns peste tot, este timpul să ajungă și produsele, companiile, cultura și creatorii români. Pavilionul României la Expoziția Mondială de la Osaka este o dovadă că se poate. Îi felicit pe toți cei implicați. Am fost bucuros să văd cum Corul Madrigal a fost aplaudat intens de două mii de persoane, să remarc faptul că mobila românească din Munții Apuseni este apreciată, că vizitatorii învață meșteșugurile românești, că tineri sunt implicați în acest proiect de la designul pavilionului până la organizare sau că avem artiști români apreciați în Japonia”, spune eurodeputatul român Victor Negrescu.
Europarlamentarul PSD este convins că „putem și mai mult”.
„Prin scurta mea prezență în Japonia am vrut să întăresc ideea susținerii mele pentru o Românie curajoasă, care se ridică cu mândrie și își depăsește limitele. Dacă privim mic și gândim doar spre austeritate și jocuri de imagine pentru voturi, nu ne vom atinge niciodată potențialul ca țară. Prietenii noștri din Japonia, Coreea de Sud și din Sud-Estul Asiei ne dau o lecție importantă: atunci când nu o duci bine, când vrei să crești, regula este să investești și să nu încetezi niciodată să o faci mizând pe dezvoltare, tehnologie dar și păstrarea valorilor”, mai spune vicepreședintele Parlamentului European.