Kremlinul nu este pregătit pentru summitul Putin-Zelenski. Declarațiile date de Serghei Lavrov

Kremlinul nu este pregătit pentru summitul Putin-Zelenski. Declarațiile date de Serghei Lavrov

Declarațiile lui Lavrov creează din nou confuzie din partea Kremlinului, fiind un duș rece pentru eforturile lui Donald Trump de a organiza un summit pentru negocieri directe în vederea încheierii Războiului din Ucraina, potrivit Politico. 

Dacă la începutul săptămânii, oficialul de la Casa Albă a anunțat pe social media organizarea unui summit bilateral între Zelenski și Putin, anunțul fiind urmat de întâlniri decisive alături de reprezentații Coaliției de Voință, oficialul nu a oferit foarte multe detalii despre această chestiune.

Totuși, oficialii de la Kremlin s-au arătat reticenți în a purta negocieri propriu – zise cu Ucraina. Marți, ministrul de Externe Serghei Lavrov a precizat că o astfel de întâlnire „ar trebui pregătită pas cu pas, gradual, de la nivel de experți și parcurgând toate stadiile necesare”. 

Ce a declarat Lavrov?

Vineri, declarațiile ministrului rus de Externe au semănat chiar mai multe semințe de îndoială, Lavrov acuzând că Zelenski este cel care nu este dispus să negocieze. Lavrov susține că președintele ucrainean refuză să excludă o posibilă aderare la NATO, dar și să dea curs solicitărilor de extindere a teritoriilor ale Kremlinului.

„Putin este pregătit să se întâlnească cu Zelenskyy atunci când agenda summitului va fi pregătită, iar această agendă nu este deloc gata”, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov pentru NBC News.

„Zelenski a spus nu la orice (n.r. – solicitări). Cum ne putem întâlni cu o persoană care se pretinde a fi lider?”, a adăugat diplomatul rus.

În timp ce Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a precizat, în prima parte a săptămânii, că Rusia a fost de acord cu o întrevedere între Putin și Zelenski, prezentând presupusa deschidere spre negocieri ca un progres, liderii europeni s-au declarat sceptici cu privire la faptul că Moscova este cu adevărat interesată de încheierea războiului și că va participa la negocieri „de bună credință”, precizează Politico.

„Uităm că Rusia nu a făcut nicio concesie și că ei sunt agresorii în această situație”, a declarat vineri Kaja Kallas, înalt diplomat european în Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Vineri, președinte ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că trage de timp în negocierile de pace cu scopul de a amâna intenționat sancțiunile impuse de SUA. Trump a anunțat că va supune scțiuni comerciale asupra partenerilor comerciali ai Rusiei, dacă Kremlinul refuză să participe la un summit trilateral.