Câteva zeci de mii de români au depus cereri să primească 50 de lei pentru factura la energie. Din ce județe provin cele mai multe solicitări
Consumatorii români care cred că se încadrează în limitele stabilite de lege pentru primirea unui sprijin din partea statului pentru factura la curent, după expirarea schemei de plafonare și compensare a prețurilor, au început de depună cereri de miercuri, 20 august, de la ora 13:00, când a fost operaționalizată aplicația informatică destinată acordării voucherelor de plată a facturilor la energie (EPIDS)
Aceasta este singura modalitate prin care pot solicita ajutorul de 50 de lei, prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, act normativ inițiat de Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Voucherele se acordă, la cererea beneficiarului, pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.
Câte cereri au fost validate
Aplicația a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), ai cărei oficiali au confirmat pentru Mediafax, luni, că totul funcționează în continuare optim din punct de vedere tehnic.
Cererile se pot depune în aplicație direct de către titular sau de o persoană desemnată de acesta. Aplicația este disponibilă online, la adresa https://epids.mmuncii.ro, sub forma unei platforme web, care poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu browser, potrivit reprezentanților STS.
Potrivit STS, EPIDS permite depunerea cererilor de obținere a voucherelor pentru energie, procesul fiind complet automatizat: verificarea, validarea și stabilirea beneficiarilor se realizează prin interogarea bazelor de date puse la dispoziție de autoritățile prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 35/2025.
Conform statisticilor în timp real ale STS; disponibile odată cu intrarea în aplicație, numărul cererilor depuse până luni, în jurul orei 17:00, ajunsese la 56.205, din care 17.413 fuseseră invalidate, iar 10.000, anulate.
Astfel, la ora menționată, erau 28.792 de cereri verificate și pentru care urma să fie emis un tichet pentru acordarea sprijinului.
Platforma include și cifrele privind distribuția teritorială a solicitărilor, respectiv cele 41de județe și municipiul București.
Conform statisticilor, în topul clasamentului era județul Botoșani, cu 1.853 de cereri depuse (5,4% din total), din care 1.558 (84.1%) verificate, 179, invalidate și 116, anulate.
Nu departe de vârf este și municipiul București, de unde fuseseră depuse 1.824 de cereri (5,3%), dintre care 1.552 (85,1%) fuseseră verificate, 140, invalidate, iar 132, anulate.
Cele mai puține cereri proveneau, la ora menționată, din județul Covasna. Este vorba de doar 248 de cereri, adică 0,7% din totalul celor depuse atunci și din care 188 (75,8%) erau verificare, 40 invalidate și 20 anulate.
Aplicația dezvoltată de STS include și o categorie de cereri încetate în conformitate cu articolul 13 din OUG 34/2025, care detaliază situații atipice, care încă nu s-au întâlnit, respectiv:
- (1) În cazul în care intervin modificări în componența familiei, altele decât decesul unui membru, cererea existentă își încetează efectele și se depune o nouă solicitare în aplicația EPIDS.
- (2) În cazul în care solicitanții declarați eligibili pentru un anumit loc de consum își schimbă adresa, pentru a beneficia de sprijin, cererea existentă își încetează efectele și se reia procesul de solicitare în aplicația EPIDS.
- (3) În cazul în care se înregistrează decesul persoanei singure beneficiare de sprijin, cererea aferentă locului de consum nu mai este valabilă, de la data înregistrării decesului.
În aplicație există și un manual de utilizare detaliat, iar persoanele care întâmpină dificultăți pot cere asistență în Call Centerul operaționalizat de către ANPIS. Iar utilizatorii vor să semnaleze vreo situație anume, pot trimite mail la [email protected]
Conform procedurii, solicitarea poate fi depusă:
- online, prin aplicația EPIDS, dezvoltată și administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
- prin intermediul reprezentanților oficiului poștal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.
Mai exact, odată operaționalizată, orice beneficiar care consideră că îndeplinește condițiile legale va trebui să poată depună solicitarea, care să fie verificată în timp real pe platformă. Cei care nu au abilități digitale, vor putea merge la oficiile poștale sau la primării pentru a fi ajutați de funcționari cu introducerea datelor în sistem.
În acest context, beneficiarul are două variante pentru a verifica dacă va primi sau nu cei 50 de lei: ori intră direct în platformă și atunci își verifică singur eligibilitatea, pentru că el are un tichet cu codul sau cu cod QR sau cu un cod de bare sau poate să meargă la poștă sau la primărie, iar cei de la ghișeu trebuie să îl ajute să afle dacă se încadrează sau nu.
În eventualitatea în care beneficiarul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, îl va depune la oficiul poștal, sau, după caz, la primărie, iar aceste instituții au obligația de a înregistra solicitarea primită în format fizic și de a introduce datele în aplicația EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar
Conform estimărilor oficiale ale Ministerului Energiei, aproximativ 2,1 milioane de gospodării, respectiv peste 4 milioane de români, vor putea beneficia de voucherele de câte 50 de lei, măsură cu un impact bugetar de aproape un miliard de lei.
Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi că locuiesc legal în țară.
Cererile pentru acordarea tichetelor de energie se depun o singură dată. Pentru facturile din lunile iulie și august 2025, cererile trebuie depuse în aplicația EPIDS până la data de 27 septembrie 2025.
Sistemul verifică prin bază de date interconectate dacă solicitantul este eligibil sau nu pentru a primi acest sprijin, iar verificarea se face lunar, din moment ce cuantumul veniturilor totale poate să se modifice.
Banii cuveniți pot fi folosiți oricând, pentru facturile la curent, timp de 12 luni de la data ultimei încărcări a cardului. Practic, se aplică pentru consumul din perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, încă 12 luni după acest termen. Astfel, ultima oară când se poate folosi cardul, dacă se încadrează în barem pentru toate lunile, este 31 martie 2027.
Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.
Plata consumului de energie electrică se face direct la oficiile poștale, unde cetățeanul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.