Ministrul Apărării anunță că recrutarea în armată rămâne voluntară

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a explicat la Euronews că România pregătește un nou cadru legislativ privind rezerviștii voluntari, însă a subliniat că „în armată nu va fi luat nimeni cu forța”.
Potrivit acestuia, procesul presupune un exercițiu de evaluare prin care voluntarii vor fi instruiți, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii de carieră pentru a putea fi integrați în rezerva operațională.
„Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune”, a spus ministrul.
Baza de date a armatei trebuie constant actualizată
Moșteanu a precizat că baza de date a armatei trebuie să fie actualizată constant, pentru ca instituția să știe unde își găsește această rezervă și la ce comisariat teritorial trebuie să se prezinte fiecare voluntar, în caz de nevoie.
El a subliniat că aceste proceduri sunt „lucruri absolut normale” într-o armată și a reamintit că apartenența României la NATO asigură garanția că țara este protejată: „Avem privilegiul de a fi țară NATO, iar asta ne permite să stăm liniștiți, să fim în siguranță și să nu avem perspectiva unui război.”
Pachetul legislativ va fi transmis Parlamentului în această toamnă.
În timpul procedurii de adoptare ar putea apărea modificări, însă, în final, armata română va stabili normele de instruire, numărul voluntarilor și planurile de pregătire, în funcție de nevoile proprii și de acordurile cu aliații.