India avertizează Pakistanul privind noi inundații transfrontaliere provocate de muson

India avertizează Pakistanul privind noi inundații transfrontaliere provocate de muson

India a avertizat Pakistanul că inundații masive ar putea afecta din nou zonele de graniță, după ce ploile de muson au umflat râurile și barajele din nordul subcontinentului, potrivit Associated Press.

Avertismentul, transmis pe „motive umanitare” prin Înaltul Comisariat al Indiei la Islamabad, a fost făcut public de autoritățile pentru gestionarea dezastrelor din provincia Punjab, estul Pakistanului.

Deja, comunități de frontieră din Kasur, Okara, Vehari și Bahawalnagar au fost devastate de viiturile care s-au format în ultimele săptămâni.

Noile inundații sunt așteptate să atingă teritoriul pakistanez miercuri, odată cu creșterea nivelului râului Sutlej.

În India, ploile torențiale din ultimele 24 de ore au ucis cel puțin 10 persoane, au închis școli și birouri și au provocat alunecări de teren.

Luna trecută, în statul indian Punjab, unde trăiesc peste 30 de milioane de oameni, inundațiile au făcut cel puțin 29 de victime, iar armata și echipele de intervenție au evacuat mii de persoane.

În capitala New Delhi, râul Yamuna a depășit marți cota de pericol, amenințând cartierele joase ale orașului.

Ploile abundente au inundat și zone din Gurugram, la periferia capitalei, unde drumuri și apartamente au fost blocate de apă.