Flotila din Gaza susține că a doua navă a fost lovită de o dronă

Flotila din Gaza a anunțat marți seară că o altă ambarcațiune a sa a fost lovită în apropiere de Tunis și suspectează că este vorba de o dronă, la 24 de ore după un incident similar .
„O altă ambarcațiune a fost lovită într-un presupus atac cu o dronă ”, a declarat Flotila Global Sumud într-un comunicat.
Nava „Alma”, care purta pavilion britanic, a fost lovită în apele tunisiene din largul orașului Sidi Bou Said, în suburbiile nordice ale Tunisului, potrivit flotilei. Aceasta „a suferit avarii în urma unui incendiu pe puntea superioară. Incendiul a fost stins între timp, iar toți pasagerii și echipajul sunt în siguranță ”, se arată în comunicat.
„A doua noapte, al doilea atac cu drone ”, a declarat pentru AFP Melanie Schweizer, una dintre coordonatoarele flotilei.
Cu o zi înainte, nava „Familia” fusese atacată, au anunțat organizatorii, cu înregistrări video care susțin acest lucru.
„Aceste atacuri repetate survin pe fondul intensificării agresiunii israeliene împotriva palestinienilor din Gaza și constituie o încercare orchestrată de a distrage atenția și de a deraia misiunea noastră ”, a precizat flotila în comunicatul său.
Luni, flotila care era ancorată în largul coastei orașului Sidi Bou Said, a susținut că una dintre ambarcațiunile sale, „Family”, a fost „lovită” de o dronă.
În urma incidentului, „Global Sumud Flotilla” a postat pe rețelele sale de socializare înregistrări video de pe camerele de supraveghere, care arătau ceea ce părea a fi o explozie. Garda Națională Tunisiană, echivalentul jandarmeriei, a negat orice atac cu drone, afirmând că, conform constatărilor inițiale, „niciun” dispozitiv nu a fost detectat. Aceasta a considerat posibil ca incendiul să fi fost provocat de un muc de țigară.