Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, anunță începerea lucrărilor pentru modernizarea infrastructurii iluminatului public

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat, miercuri, începerea lucrărilor de modernizare a iluminatului public din Parcul Herăstrău – Regele Mihai I.
Potrivit edilului, au fost instalați primii stâlpi noi de iluminat și a fost remediată o avarie electrică.
Totodată, a fost începută „pregătirea pentru schimbarea sistemelor de iluminat cu tehnologie LED – mai eficiente și mai economice”, a scris Bujduveanu într-o postare pe Facebook.
„Prin aceste lucrări modernizăm infrastructura și aducem iluminatul din parc la standarde actuale. Aceste lucrări fac parte din proiectul de reparații și modernizare a parcului, început în luna august cu reabilitarea aleilor”, conchide primarul general interimar.
Alte proiecte inițiate de Bujduveanu în Capitală
Pe lângă proiectele de modernizare a iluminatului public, Stelian Bujduveanu a mai inițiat cteva proiecte pentru Capitală. Amintim:
- Proiectul social „Invizibilii”, dedicat grupurilor vulnerabile (mame singure, femei peste 55 de ani fără loc de muncă, persoane care muncesc fără acte)
- Modernizarea transportului public cu fonduri europene – semnarea unui contract pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, finanțate prin PNRR, achiziția a 63 de tramvaie de 36 m, a 100 de troleibuze articulate de 18 m, extinderea traseului de tramvai de la Prelungirea Ghencea, reabilitarea a 50 km de linii, modernizarea depourilor Titan și Colentina
- Modernizarea unor conducte de termoficare – au fost adăugate aprox. 13 km de conducte magistrale în rețelele de termoficare, cu finanțare nerambursabilă.